search instagram arrow-down

Facebook

Afară e vreme urâtă, norii vor să se adune. Aproape că mă împiedic de un prichindel cu ghiozdan de școlar în spate, pentru că mă plimbam pe stradă cu toată atenția îndreptată spre cerul posomorât.

Urmăresc cu privirea cum cele două piciorușe subțiri ale ghiozdanului se îndepărtează încet de mine și se pierd prin mulțimea de siluete de pe strada aglomerată.

Oare așa am fost și eu? O mogâldeață de om, chinuindu-se să-și găsească drumul printre atâtea siluete străine, ajungând în cele din urmă să se piardă în mulțime. Apoi am crescut și am ajuns să fiu eu însămi un străin fără chip, printre care se pierd alți pui de oameni.

Un străin fără chip, care a fost supus în mod automat unui sistem. Algoritmul este simplu: te naști, ești botezat, ești înscris la grădiniță, școală, facultate, apoi urmează un program de 8 ore de trudă la locul de muncă, te căsătorești sau nu, întemeiezi o familie, îți înveți copiii să se supună aceluiași sistem, te pensionezi și mori ( asta în cazul în care ești suficient de norocos încât să mori de bătrânețe).

Nu, eu nu sunt așa, eu refuz să fac parte din acest sistem. Fiecare om ar trebui să își trăiască viața așa cum consideră că este cel mai bine pentru propria persoană. Dacă simți că nu ești potrivit pentru a sta captiv în băncile facultății, n-o face. Dacă simți că menirea ta este să aculumezi cât mai multe informații despre un anumit domeniu, fă-o. Dacă simți că nu ești construit să poți să primești și să execuți ordine de la un superior, fii propriul tău șef. Dacă știi că ești genul de persoană care se descurcă mai bine cu îndrumarea cuiva, fii cel mai bun angajat pe care un angajator și-ar dori să-l aibă. Dacă te cunoști într-atât de bine încât știi sigur că ești un lup singuratic, încetează să-ți mai cauți perechea. Dacă, din contră, știi că nu ești genul de om care să trăiască în compania unei singure persoane, construiește-ți un harem.

Poți să faci orice vrei tu, oricând vrei tu, cu condiția să fii fericit. Nu contează ordinea în care te apuci de lucruri în viața ta, cât timp rezultatul este cel dorit. Vârsta este irelevantă. Ești diferit de oamenii din jurul tău, așa că este absolut normal ca și stilul în care îți trăiești viața să fie unul diferit. Cei care fac parte din sistem nu au povești extraordinare, au o viață monotonă, și nu sunt foarte sigură că sunt fericiți.

Ascultă-ți vocea interioară, acționează după propriile instincte. Nu te pierde în mulțime, nu deveni un străin fără chip. Fii o eroare de sistem.

 

Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s