search instagram arrow-down

Facebook

Am cerut ceai negru cu lapte și în loc de asta, chelnerița mi-a adus cafea cu lapte. Mi-am dat seama că-i cafea în momentul în care ceașca mea a ajuns destul de aproape de nas ca să pot simți aroma băuturii, dar ce naiba, arată cam la fel și au cam același efect, deci nu m-am obosit să-i fac observație, ci i-am mulțumit frumos și i-am zâmbit.

Tu nu știu ce ți-ai comandat, o limonadă, un suc, un ceaio-cafea? Poți să-ți iei și apă plată cu lamâie, dacă ești la dietă. Sau un ceai verde cu ghimbir, cică funcționează la fel de bine.

În fine, ne lungim prea tare, așa că după ce iau o gură din cafeaua mea ( și-mi dau seama că de fapt îmi pică foarte bine, deci îi sunt recunoscătoare chelneriței ), pun ceașca jos și  te privesc drept în ochi.

Acum vine partea interesantă.

Ce tot aștepți atât? Pe cine? De ce nu o iei la fugă spre visul acela care-ți tot fură nopțile și nu te lasă să dormi, sau îți fură cuvintele atunci când domnul profesor te întreabă care-i răspunsul la întrebarea lui? Habar n-ai, pentru că mintea ta lucra la ceva “doar al tău” în momentul acela.

Scot de sub masă un megafon imens și-l pun în fața băuturii tale, pentru că așa poate-ți vei auzi și tu mai bine gândurile, că ele, săracele, tot strigă în capul tău și tu nu le bagi în seamă.

Îmi împreunez mâinile ca un psiholog și continui pe un ton calm: Învață să te asculți pe tine. Nu, stai, scuze, învață să te re-asculți. Făceai asta fără nicio problemă acum un car de ani, când te jucai cu păpușile sau mașinile, sau poate nu făceai asta deloc, poate te plimbai haihui prin cartier, desenai sau făceai întreceri cu bicicleta. Pe atunci, îți spuneai: “Ce vreau să fac eu astăzi? Ah, hai să mă plimb cu bicicleta. Super, mă duc până acolo”. A doua zi îți spuneai: “Azi ce vreau să fac? Hai că  mă duc tot cu bicicleta la plimbare, că-mi place”. A treia zi continuai: “Hm, se pare că-mi place să văd peisajele astea frumoase atunci când mă plimb, mă relaxează”. Și tot continuai să te plimbi și să te tot plimbi, până când într-o zi te opreai brusc din pedalat, te uitai la toți copacii sau blocurile sau dealurile sau orice te înconjura, și-ți spuneai: “Auzi, știi ceva? Cred că o să înființez un maraton!”

Un maraton! Pentru că-ți place să te dai cu bicicleta! Un traseu pe care tu îl alegi, niște oameni pe care tu îi inviți, poate îl chemi și pe prietenul ăla al tău care le are cu tehnologia, faceți o platformă radio pentru maraton, ascultați toți aceleași piese în căști atunci când pedalați. Stai un pic, parcă știai și pe cineva care avea ceva stand de limonadă la colțul blocului, care încerca să facă ceva bănuți, preluând ideea din desene animate. “Ar fi foarte fain să ridicăm niște standuri de genul acesta în anumite locații, pentru ca bicicliștii să se mai hidrateze. Ah, cred că știu și pe cineva care desena în spatele clasei, în ultima bancă, oare nu mi-ar putea face și mie niște afișe?”

Și așa, îți începeai maratonul cu familia ta ( care mereu te susține, duh! ) , cu vecinul de la 3, cu o mână de prieteni și cu un bătrânel sportiv care se întâmpla să fie cu bicicleta prin zonă. Nu-ți păsa, pentru că, să nu uităm, ție-ți place să te dai cu bicicleta.

Săptămâna viitoare organizezi din nou maratonul, și te trezești  cu 20 de persoane în plus, ceva cunoștiințe. Vestea se duce repede, iar peste o lună, mai apar 50 de persoane, din care nu cunoști decât 7!

Ghici ce? La maratonul tău, începe să apară din ce în ce mai multă lume. 70. 100. 200. Nu îl mai poți face așa de des. Îl reduci la câteva luni distanță. 300. Contactezi mai multă lume, îmbunătățești standul cu limonadă. 400. Te contactează sponsori, vor să îți ofere bani în schimbul reclamei, pentru că maratonul tău e super. 430. Schimbi traseul, trebuie să îl faci accesibil pentru mai multă lume. “Dumnezeule, oamenii aceeia au venit tocmai din Franța pentru maratonul meu?!” 500. Te trezești cu oameni care au venit din alte țări, telefoaneale încep să sune mai des, maratonul a devenit prea mare ca să fie organizat la câteva luni distanță, pentru că trebuie timp pentru pregătiri. Îi stabilești o zi și îl organizezi doar o dată pe an. Angajezi oameni care să se ocupe de reclame, muzică, băuturi. Îți vin idei noi: Hai să fac un treasure hunt pe traseu, să fie mai interesant! Hai să închei maratonul cu o petrecere mare! Sau un festival? Ce-ar fi dacă finish-ul ar fi în Cluj, la Untold? Sau Neversea, Electric, Summer Well, ceva? Ce-ar fi să fac un parteneriat cu ei? Hai să dau un mail!

Hopa! Maratonul tău e recunoscut internațional. Ai succes. Ești fericit și ai succes. De ce?

Pentru că îți place să te dai cu bicicleta.

Mi-am terminat ceaio-cafeaua. Tu te uiți la mine și nu prea știi ce să-mi spui, te-am cam pus pe gânduri, așa că îmi aleg pentru ultima oară cuvintele:

Fă-ți o hartă mentală. Vezi ce-ți place să faci. Stabilește-ți niște puncte pe hartă pe care vrei să le atingi. Ia-o la pas. Dacă simți că habar n-ai pe unde ești, pentru că te-ai rătăcit, încearcă să-și amintești de unde ai venit și ce ai făcut ca să ajungi în acel loc, apoi continuă-ți drumul. Dacă simți că totuși ești pe drumul bun dar nu mai știi pe unde să o iei, e în regulă, te ghidează peisajul.

Îmi schimb poziția de pe scaun și mă uit la ceas, s-a făcut târziu.

Mă uit spre chelnerița care mi-a încurcat comanda și îi fac un semn politicos: Nota, vă rog!

Restul ține de tine.

Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: