search instagram arrow-down

Facebook

IV

– Nu, nu regret nimic. Și-a făcut-o cu mâna lui, iar eu n-am de gând să pic pentru a nu știu câta oară în aceeași capcană. N-am de gând să fiu luat de prost.

După ce mi-a răspuns la întrebare, s-a lăsat liniștea între noi. Nu prea știam cum să reacționez, pentru că, recunosc, povestea lui m-a șocat. Ochii lui obosiți se uitau nepăsători la mine, iar sub ei se întindeau cearcănele dobândite după atâtea nopți petrecute pe fugă. Era foarte tras la față și pielea lui era atât de palidă, încât părea că într-o clipă sau alta i se va risipi toată puterea din picioare și se va prăbuși pe jos, în leșin. Faptul că era nebărbierit și avea hainele murdare și rupte în unele zone înrăutățea considerabil aspectul său fizic.

Dar Matei nu era nicidecum slăbit. Străinul din fața mea, care strângea puternic ciobul de sticlă în mână, era înfometat de dreptate. Nu-i păsa că palma lui sângera, la fel cum nu-i păsa nici de faptul că m-am îndepărtat doi pași de el, pentru că m-a înspăimântat povestea lui.

Nu-mi venea să cred cât de tare s-a schimbat, și ceva din interiorul meu urla cu toată puterea că totul este absolut greșit. Faptul că e fugar, faptul că a ales să-l nenorocească pe sărmanul băiat, faptul că s-a prostit într-un asemenea hal…

Am simțit cum furia începe să încolțească undeva între spaimă și șoc, și fără să conștientizez, m-am trezit aruncându-i în față următoarele cuvinte, pe o voce pe care nu am reușit să o controlez să nu tremure:

– Ești otrăvit la cap!!! Nu trebuia să te schimbi din cauza oamenilor din  jur, nu trebuia să îi lași să te afecteze!! Nu vrei să fii luat de prost, dar ești deja unul, pentru că nu ai reușit să înțelegi că problema nu a fost niciodată la tine, problema a fost la tonții care nu realizează că nu putem înainta nicăieri fără să ne ajutăm unii pe alții! Am înghițit în sec, fixându-l cu privirea pe Matei, în timp ce el își trecea ciobul de sticlă dintr-o palmă în alta. Acum și-a tăiat și palma stângă, iar priveliștea din fața mea era cu totul oribilă.

“E nebun”, mi-am spus eu în minte, și m-am mai îndepărtat încet de el. Matei nu se uita la mine, se uita la palmele lui, cu un calm care mă scotea din minți. Simt cum stomacul meu se întoarce pe dos, cred că mi se face rău imediat…mi-am acoperit gura cu mâna și m-am uitat în dreapta, doar să nu-l văd în fața ochilor.

– Tu ce ai fi făcut în locul meu? l-am auzit întrebându-mă.

Mi-am acordat câteva momente să-mi revin, iar când am simțit că sunt în stare, i-am căutat ochii negri și i-am trântit cuvintele în față:

– Nu l-aș fi abandonat. Am simțit cum un mușchi mi-a tremurat a dispreț pe față, și cum mi se pune un nod imens în gât. Casa aceea a ars din temelii, iar tu l-ai lăsat acolo!

– Sunt destul de sigur că s-a descurcat să iasă. Dacă nenorocitul a reușit să mă scoată și pe mine din celulă, nu văd cum n-ar fi putut să scape din casă, chiar dacă ardea. Crede-mă, mi-aș fi dorit să nu iasă, rânji el.

– Ești un laș! am țipat eu.

Matei a aruncat brusc ciobul de sticlă pe jos, la ceva distanță de picioarele mele, și m-a făcut să tresar. Pe ciob, puteam să văd urmele lăsate de palmele lui roșii.

– Mai bine ai pleca de aici, mi-a spus el încet.

Nu puteam să mă uit la fața lui. Tot ce puteam să văd în fața ochilor erau urmele lăsate pe ciobul însângerat de un om distrus pe interior.

– Tu singur ești o fabrică de sticlă spartă, Matei.

După aceste cuvinte, m-am întors cu spatele la el și am plecat fără să-l mai privesc, pentru că nu mai aveam de gând să-i văd fața niciodată în viața mea.

Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: