search instagram arrow-down

Facebook

II

Un Renault verde tocmai a trecut pe lână mine, din interiorul căruia se auzea “We will rock you” de la Queen. Mergeam cu mâinile în buzunarele hanoracului și fredonam încet melodia, care mi-a dat o stare foarte bună, până să realizez că am ajuns pe strada pe care acum un an, Matei era încătușat și băgat în mașina de poliție, în timp ce Maria fugea desculță în direcția opusă mașinii. Parcă o văd și acum cu tocurile roșii în brațe, și cu părul castaniu fluturând în aer. Îmi amintesc și privirea îndurerată a lui Matei, care ar fi sfâșiat sufletul oricui.

M-am oprit exact în locul în care s-a oprit și mașina de poliție acum un an, și analizam puțin peisajul, întrebându-mă dacă Maria a înțeles vreodată ce fel de om a avut lângă ea. Țin minte prima și ultima zi în care l-am vizitat pe Matei la închisoare, și țin minte și prima întrebare pe care i-am pus-o atunci când m-am așezat la masă, în camera de vizite:

– Te-a căutat?

Ce se întâmplase acum un an? Matei a fost arestat pentru furt prin efracție, fiind acuzat că a furat o sumă considerabilă de bani din apartamentul unei bătrâne. Problema e că nu a fost singur în toată treaba aceasta. Maria i-a fost complice, și nu am avut nevoie de confirmare din partea lui pentru această ipoteză, pentru că dacă îi cunoșteai situația Mariei și îl cunoșteai câtuși de puțin și pe Matei, era un fapt mai limpede ca apa.

– Nu, mi-a răspuns el atunci.

Îi știam situația Mariei, pentru că el mi-a povestit-o în seara în care ne-am cunoscut. Derulez și mai în trecut povestea:

“-Nu, Maria nu este ca orice altă fată, Maria are alte probleme…îmi explica pe atunci Matei. Ți-am povestit mai înainte de fratele ei vitreg, știi? Imaginează-ți că și acum e în belele. Mari belele. A împrumutat niște bani de la cineva și acum nu îi poate da înapoi, iar Maria se teme că ar putea păți ceva.”

Matei se juca cu inelul meu, neavând chef de prea multă vorbă. Probabil era surprins de faptul că un om cu care a vorbit doar o singură dată în viața lui a venit să-l viziteze la închisoare și să se intereseze de starea lui, dar fuseseră niște zile grele pentru el, cu siguranță.

Din câte mi-a povestit în seara aceea, era clar pentru mine că este un om bun, și că o iubește pe Maria.

Dar a uitat să se iubească pe sine însuși.

“- Nu înțeleg…orice aș face pentru ea, nu e bine, știi? oftă el. E exasperant! Sunt genul de om care râde când merge prin ploaie ca să facă haz de necaz, iar ea se răstește la mine că i se udă părul și nu-i amuzant că mi-am uitat cheile de la mașină. Sau o aștept noaptea ore în șir în fața blocului până se pregătește, fără să mă plâng că se mișcă prea greu, dar ea nu vrea nicicum să aștepte să-mi termin fraza până la capăt, pentru că deja știe ce vreau să spun și n-o să fie de acord cu chestia aia. Și eu oricum știu cum o să arate când o să coboare din bloc, și totuși o las în ritualul ei și mă înarmez cu niște Candy Crush, chicoti Matei, în timp ce începea să se joace cu șnurul elegant al pungii în care se afla rochia roșie pe care o cumpărase mai înainte pentru ea. Doamne, femeia asta. M-a făcut să fiu mai serios, de acum nu mai râd în ploaie, pentru că știu că se enervează.”

Maria voia să-și scape fratele vitreg de la necaz, motiv pentru care a luat naștere ideea jafului. Acum, nu știu dacă ideea a venit de la ea sau de la Matei, dar nu mi-am permis să întreb așa ceva, pentru că nu era nici relevant, și nu era nici cazul. Bănuiala mea era însă că Matei a fost influențat de Maria să jefuiască apartamentul, pentru că memoria mea a adus la suprafață încă alte cuvinte spuse de Matei în aceeași seară:

“-Mereu se ia de mine că sunt pacifist. Serios, mie chiar nu-mi place să mă cert, mai bine las omul în treaba lui…Mereu îmi spune că-s moale, pentru că atunci când un om îmi greșește, îl iert imediat, și că n-ar trebui să fac asta, că ar trebui să-i arăt aroganță și superioritate. Sau nu mai știu, dar ceva de genul ăsta a ieșit. Sau că-s prea corect și lumea mereu mă ia de fraier. Uite, ieri am găsit o pereche de căști pe jos și nu le-am luat, pentru că mă gândeam că proprietarul o să le caute ca disperatul și eu dacă le iau de acolo, nu o să aibă ce să mai găsească. Ea mi-a zis că sunt prost și sigur le-a luat altcineva. Dar totuși, dacă înaitea mea a mai fost o persoană care a gândit la fel ca mine?…sau poate nu. Nu știu, poate totuși n-ar mai trebui să fiu așa.”

Și probabil a vrut să-i demonstreze Mariei că în situații de urgență, poate renunța la corectitudinea lui excesivă. Din câte am înțeles de la domnii polițiști, Matei intrase în apartamentul de la parter al bătrânei printr-o spargere de geam. Bătrâna făcuse greșeala să-și lase banii la vedere, pe pat, unde orice trecător îi putea vedea. Ceea ce nu au vrut să bage de seamă domnii polițiști a fost că doar o persoană subțirică ar fi putut să intre pe geam, pentru că acesta era prea îngust. O persoană care fugea mai târziu cu tocurile roșii în brațe, și cu părul castaniu fluturând în aer. Fratele vitreg al Mariei avea nevoie de bani, Maria avea nevoie de Matei, Matei avea nevoie de niște coloană vertebrală. Dar n-a putut să nu se lase influențat de ea.

– Și Dante? Dante a aflat ce s-a întâmplat cu tine? l-am întrebat eu, privindu-mi inelul cum se tot învârte pe vârful degetului său arătător.

Am început să merg, pentru că nu mai voiam să îmi amintesc și alte lucruri despre săracul Matei. Îmi părea foarte rău pentru el, mai ales că în prima seară mi-a părut un om atât de bun la suflet. Păcat de faptul că a întânit oameni ca Maria, care l-au făcut să se schimbe din bine în rău. Păcat că a ascultat-o.

Am ajuns la o cotitură, iar când să iau colțul, simt că mă izbesc într-un om grăbit. Îmi duc mâna peste umărul cu care m-am izbit în pieptul omului și îmi ridic privirea ca să-l văd pe

– Dumnezeule mare! exclam eu.

Matei se uita cu niște ochi mari la mine, de parcă ar fi văzut o stafie. Avea  gluga trasă pe cap, dar arăta de-a dreptul groaznic la față.

– Tu??!

– Mă mai ții minte? îl întreb eu.

– Da…zâmbi el stângaci. Ești tipa care mi-a fost psiholog în seara aceea, pe bancă.

M-am dat un pas mai în spate ca să mă pot uita la el din cap până în picioare. Hainele sale arătau de parcă era un om al străzii. Mi-a observat analiza și mi-a răspuns rapid:

– E un nou proiect la care lucrez. Nu-mi iau haine bune când lucrez, că mereu le rup și chestii de-astea…

– Aha…dar ce faci? Gata? întreb eu, referindu-mă la sentință.

A părut puțin încurcat:

– Daa, da, gata. S-a terminat. Ochii lui s-au plimbat de la stânga la dreapta, undeva deasupra mea, după care m-a întrebat distant: Tu ce faci?

– Bine, tocmai am ieșit de la un film și acum mă duc aca…

Mâna lui m-a apucat brusc de braț, și m-a tras în jos. Când m-am uitat speriată la el ca să alfu ce se întâmplă, am văzut că își ținea degetul la gură, în semn că trebuie să tac. Se uita la geamul din fața noastră, în care se reflecta lumina unei mașini de poliție. În scurt timp, m-a tras după el, și m-a condus pe furiș în fața unei clădiri din apropriere ce părea părăsită, după care mi-a dat drumul la braț. S-a uitat la mine pentru câteva momente și după s-a întors și s-a îndreptat către intrarea în clădire, lăsându-mă pe mine să decid dacă vreau să mă lămuresc cu ceea ce s-a întâmplat acum sau să plec acasă.

L-am urmat.

El mi-a simțit pașii, iar când am ajuns în clădire, s-a întors către mine și mi-a spus:

 

 

One comment on “Fugar

Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: