search instagram arrow-down

Facebook

Want to know me? Here is my Instagram :)

Fetele, cochetele Cât te costă să aduci zâmbetul pe fața unui copil? 
Minim 5 lei. 
@asmclujnapoca organizează și anul acesta „Fii și TU Moș Crăciun". Alături de Fundația „Dă mai departe", îl vom face pe Alexandru să zâmbească. 
Alexandru este un băiețel de 8 ani care suferă de sindromul Lennox Gastaut. Prin cumpărarea unui glob de Crăciun personalizat la standul ASM (care este amplasat la parterul FSEGA), vei ajuta la strângerea de fonduri pentru băiețel. 
Globurile le vom personaliza așa cum dorești tu. Minioni, steluțe, sclipici presărat strategic sau nume și prenume. Orice. Trimite-mi un mesaj cu felul în care ai dori să arate globul tău personalizat, și chiar dacă nu suntem noi mari artiști, ne vom strădui ca globul să fie simpatic în bradul tău de Crăciun. Promitem.☺️ Dacă ești din Cluj-Napoca și ai drum prin FSEGA, Fii și TU Moș Crăciun! Life is better in red lipstick 💋 You are ză best. 
Mulțumesc pentru zâmbetul pe care îl port acum cu mine🤗 
Btw, Roxi l-a botezat Pablo.
Hei, Pablo, cum e vremea în borcan? Călătorind cu o curcă.
Nu eu. Nu Viktoria. 
ÎN TREN ESTE O CURCĂ. 
Doar ascultă.

În mijlocul unui deșert cu nisip turcoaz, se plimbă o persoană care nu are nici măcar cea mai vagă idee în ce direcție să o apuce. Persoana este atât de derutată, încât toată ceața și bezna din interiorul capului ei s-au scurs și în exterior, iar singurele care sunt foarte clare sunt doar stelele de pe cerul roz.

Da, nisipul este turcoaz, da, în jur este ceață și întuneric, și totuși da, cerul este roz. Un roz vesel, pe alocuri cu o ușoară urmă de nori pe el, de parcă ar fi vată de zahăr plutitoare.

Motivul pentru care peisajul este atât de bizar este că respectiva persoană chiar nu știe ce să facă cu viața ei, și din această cauză, pur și simplu toată realitatea ei a devenit foarte greu de perceput și de înțeles de către ea.

Nu știu cine e persoana, pentru că are cagulă și este protejată de veșminte albe, fiind în deșert. Poate că nu o cunoști, poate e un prieten de-al tău, sau poate ești chiar tu.

Călătorul s-a rătăcit atunci când a aflat că viața i se va schimba la un moment dat, și că va fi pus în fața unei decizii pe care nu știe de unde să o apuce. Poate trebuie să se mute într-un alt oraș, departe de locul său natal, poate trebuie să-și aleagă un alt loc de muncă, poate trebuie să se decidă asupra facultății pe care o va alege în viitor, poate trebuie să renunțe la o relație, să rezolve o dispută dintre doi prieteni buni, să aleagă între o salată cu ton și un mc puișor, habar nu am, treaba lui.

Ideea este următoarea: oricare ar fi problema, răspunsul este de negăsit, de aceea tot bâjbâie prin întunericul deșertului turcoaz. Deasupra capului persoanei, normal că cerul este roz și frumos, doar cerul îl vede toată lumea, și pentru persoana noastră, toată lumea pare că o duce mai bine decât ea. În schimb, bezna pare să o urmărească precum urmăreau norii cu ploi și mini-fulgere personajele ghinioniste din desenele animate de pe Cartoon Network.

Pentru un scurt moment, călătorul s-a oprit în loc și s-a uitat în zare, crezând că în sfârșit a găsit răspunsul pentru problema lui majoră, dar nu, era doar o iluzie obișnuită.

Este așa enervant să te tot plimbi fără țintă și să ai impresia greșită că în sfârșit ți-ai găsit soluția, dar de fapt vezi un palmier mov.

Dar călătorul nu-și pierde răbdarea, continuă să înainteze în nisipul cald, gândindu-se și frământându-se. În astfel de situații, îți apar o mie de întrebări în cap, o mie de presupuneri și altă mie de griji.

La un moment dat, ceva rece i se așează pe nasul acoperit.

Ce Doamne?!

A început să ningă cu fulgi verzi. Normal, după ce îți pui mia aceea de întrebări în cap, în loc să îți elucideze măcar într-o oarecare măsură misterul interior, haosul din jurul tău se amplifică.

Bine, avem nisip turcoaz, beznă și ceață doar în jurul persoanei, palmieri mov, și acum fulgi de zăpadă verzi. Unde sunt cămilele cu imprimeu de leopard?

Deja călătorul nostru își pierde răbdarea. Îi vine să se pună în fund pe nisip și să facă îngerași de zăpadă de nervi. Ba chiar s-a și oprit-el chiar ia în mod serios în considerare această variantă!

Dar apoi îi vine întrebarea următoare în cap:

Dacă eu nu îmi găsesc răspunsul, de ce să nu îl las pe el să vină la mine?

Și își dă shut down la întrebări. Gata. Nu mai există: ,,Okay, ce mă fac?”, ,,Okay, pe unde o iau?”, ,,Okay, chiar intru în panică, cum o mai rezolv și pe asta?”

Și-și închide ochii, pentru că și-a oprit haosul din interior, iar acum așteaptă să se stopeze și haosul din exterior, pe care tot el l-a cauzat. Stă și așteaptă, și doar de-al naibii, pentru că s-a tot chinuit și s-a tot întrebat atât, acum nu se mai chinuie și nu se mai întreabă deloc. Doar stă, fără să gândească. Până aude un zgomot ciudat…

Își deschide ochii, și cască gura de uimire:

Luna! Luna de pe cerul roz se apropie de pământ!

Persoana noastră cade speriată pe nisipul turcoaz și-și face o cruce rapidă. (Nu știm dacă este cu adevărat credincioasă, dar în momente de acest gen este firesc să invoci forțele superioare, dacă există vreunele.)

Luna se tot mărește și se mărește și se măreeește și devine atât de mare, încât craterele de pe ea sunt foarte ușor de distins, ba chiar și scrisul de pe

Oh.

Călătorul nostru derutat mijește ochii și se uită atent la ce este în fața lui, nevenindu-i să creadă: soluția lui era frumos trecută, caligrafic, pe suprafața lunii.

Și râde.

,,Ah, da! Normal că nu m-am prins că asta-i soluția, pentru că mi-am făcut prea multe griji, mi-am pus prea multe întrebări, am analizat lucrurile prea mult și mi-a fost prea frică, și în cazul acesta normaaal că răspunsul se află la 357.000 de km de mine!”

Apoi telefonul îi sună din buzunar, și constată că tot nisipul și palmierii și cerul și bazaconiile bizare s-au evaporat, iar lumea din jurul său a revenit la normal, la echilibrul ei de dinainte. Se află în dormitor, unde stătea întins pe pat și se holba la tavanul camerei, de unde a și intrat în transă.

Zâmbește la ecran și răspunde direct la apel:

– Știi ceva? Am găsit soluția!…Mă rog, ea m-a găsit pe mine.

– Ce, serios? Cum?!

– Păi, tot ce a trebuit să fac a fost să mă liniștesc.

*liniștește-te.*

*totul va fi bine.*

*trebuie doar să ai puțină răbdare.*

 

Leave a Reply
Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: